Starea lui Aleksei Navlnîi s-a înrăutățit! Sursele confirmă faptul că acesta se află, acum, în stare gravă, la infirmeria închisorii.
Opozantul rus a fost transferat la infirmeria închisorii din Pokrov. Motivul era că Navalnîi avea o stare febrilă şi simptome ale unei boli respiratorii, a relatat luni seara semioficiosul Izvestia, potrivit EFE.
Opozantul rus este în stare deosebit de gravă
“Condamnatul a fost transferat la infirmerie, unde se află sub observaţia personalului sanitar”, au indicat sursele FSIN. Informația vine drept răspuns la o solicitare din partea Izvestia cu privire la starea de sănătate a Navalnîi.
Anterior acestor evenimente, Navalnîi intrase în greva foamei, pe 31 martie. Disidentul se rvolta, pe această cale, împotriva sistemului și cerea să îi fie asigurată asistență medicală competentă. Navanlîi acuza dureri acute la spate şi picioare și avea temperatura de 38,1 grade şi o tuse puternică.
Conform FSIN, opozantului i-au fost prelevate probe pentru efectuarea ‘tuturor analizelor necesare, inclusiv un test pentru coronavirus’.
Atmosfera fierbe în fața închisorii din orașul Pokrov
Opozantul a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare într-un dosar datând din 2014. Deși Navlanîi împreună cu o lume întreagă sunt convinși de faptul că nu are nicio legătură cu realitatea, Kremlinul susține că acesta este motivul real al încarcerării sale.
Marți, forțele de ordine ruse au suplimentat securitatatea la închisoarea de la periferia orașului Pokrov. Susținători ai disidentului s-ar fi pregătit de o manifestație în fața penitenciarului pentru a le cere autorităților să acorde îngrijiri medicale lui Navanîi.
Luni seara, aliaţi ai lui Aleksei Navalnîi anunţaseră continuarea protestelor în sprijinul acestuia. Anunțul a fost făcut după ce opozantul relatase pe rețelele de socializare că va continua greva foamei, chiar dacă avea febră şi o tuse puternică. Acesta a mai adăugat că trei deţinuţi din secţia sa fuseseră spitalizaţi cu tuberculoză.
Agenții de poliției au instalat, marți dimineață, un puct de control improvizat la intrarea în închisoare. Forțele de ordine au blocat drumul și au restricționat accesul în parcarea închisorii. Acum, doar personalul închisorii mai poate intra în unitatea penitenciară.
Informaţiile publicate de wavenews.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.